Acordul de asociere cu Republica Moldova

13 Nov 2014

 

Domnule președinte, cu câteva momente mai devreme, un alt coleg vorbea despre tendințele expansioniste ale Bucureștiului. Este o aberație atât de mare, semănând exact, cuvânt cu cuvânt, cu propaganda Uniunii Sovietice pe acest subiect. Din păcate, aceste vorbe au fost spuse într-o limbă cât se poate de onorabilă. Nu merită să stric secundele acestui minut pentru așa ceva.

Am ținut să spun doar câteva cuvinte despre Moldova, pe care o cunosc foarte bine, am foarte mulți prieteni acolo, vorbesc aceeași limbă cu ei, sau ei cu mine. Este un pământ care se află la mii de kilometri de Bruxelles, între două ape, o mulțime de dealuri blânde, pline cu viță-de-vie deasupra, și dedesubt pline cu crame în care stau vinuri foarte vechi și foarte bune. Le țin acolo sub pământ pentru că toate marile războaie au trecut peste ei, și la dus și la întors, de aceea le țin dedesubt.

Istoria a fost cât se poate de nedreaptă cu ei, și totuși acolo se nasc și trăiesc oameni talentați, deștepți și la fel de normali și competenți ca și cei care trăiesc aici, în Uniunea Europeană. Spun acestea, dragi colegi, pentru că acolo există o așteptare uriașă în legătură cu Uniunea Europeană, o așteptare cât o viață câteodată. Spun asta pentru ca să știți, să fiți convinși că fiecare gest, fiecare mână întinsă către ei este o faptă bună.

 

semnatura_jurnal