Agricultura “de subzistență” – parte din identitatea românească

5 Apr 2016

Am vorbit, pe tema ratei de ocupare în agricultura României, cu jurnalista Christine Leșcu, realizatoare a emisiunii „Vorbind despre Europa”, difuzată pe canalul Radio România Internațional. Am încercat să explic cum ar putea țara noastră să devină „un muzeu al vechilor obiceiuri și al vechilor tradiții”. Celor care nu au ascultat emisiunea le împărtășesc, pe această cale, câteva dintre gândurile exprimate pe parcursul dialogului radiofonic.


  • În România există un anume mod de viață care diferă de cel din Uniunea Europeană, bineînțeles, dar e un mod de viață. Nimeni nu va putea cuantifica exact valoarea muncii unui om care trăiește din agricultură, la sat, care are un mic teren prin care își crește și copiii, și vitele ș.a.m.d. Aia nu este “agricultură de subzistență”, detest termenul ăsta, e o altfel de existență. Este parte din identitatea românească și, din păcate, nu o înțelegem la justa ei calitate. Calitate însemnând, repet, identitate și autenticitate, pentru că Prințul Charles admiră exact genul ăsta de agricultură de subzistență pe care specialiștii și statisticile îl blamează. Nimic mai greșit, după părerea mea.
  • Din păcate, eu, sau nu știu câți or mai fi prin țara asta care gândesc așa, nu vom putea schimba deloc această mentalitate și vom continua să ne plângem că la țară se moare de foame. Nu se moare de foame. În măsura în care undeva, la nivelul decizional românesc, s-ar înțelege această mecanică, această valoare, România va putea deveni un fel de muzeu al vechilor obiceiuri și al vechilor tradiții. Se trăiește într-un anume fel: arhaic, medieval, fără discuție asta, dar care sigur are o calitate intrinsecă de tradiție, de culoare, de identitate. Și care automat, pentru lumea “civilizată” europeană, ar constitui, și deja constituie pe ici pe colo, o sursă de interes turistic și cultural, o curiozitate, zic eu…
  • Activitatea mea principală în Parlamentul European este în cadrul Comisiei pentru Cultură și Educație, fiind Vice-Președinte al acestei comisii. Aici am încercat să dezvolt proiecte destinate revitalizării satului românesc, cum ar fi protejarea și promovarea meșteșugurilor tradiționale. Există, la nivel european, un sistem de indicații geografice care se folosește în general pentru mărfurile de tip alimentar, agrar-alimentar. Am izbutit să deschidem subiectul în Parlamentul European, pledând pentru extinderea acestor indicații geografice la nivelul meșteșugurilor și al altor produse rurale ne-agricole, care ar aduce în lumea satului românesc beneficii economice, sociale și culturale…
  • Ceea ce nu se întâmplă și nu se înțelege, de-aia cred că e vorba de mentalități în România, este că ar trebui instrumente de genul investițiilor mici, la nivel sătesc, care să valorifice nu doar produsele din zona rurală, ci și acest mod de viață, care este pe cale de dispariție, din păcate…