Audiere Tibor Navracsics, 1 octombrie 2014

1 Oct 2014


 

Audierea comisarului desemnat pentru cultură a însemnat un tir de întrebări care porneau de la legislația recentă a guvernului Orban, criticată de instituțiile europene pentru excese și limitări în privința drepturilor cetățenești și a libertății de exprimare, guvern al cărui vice prim ministru a fost dl Tibor Navracsics și bineînțeles solidar cu acele măsuri. În fața comisiei am avut un om devotat total, necondiționat, valorilor europene, care parcă nu-și aducea aminte de nimic, care jura credință Uniunii Europene, nu regreta nimic, plin de optimism, adică un alt om. Eu de mult nu am văzut un om care poate vorbi oricum despre orice.

Același gen de îndoieli au fost în multe dintre intrebările colegilor, de aceea lucrurile nu sunt încă foarte clare și decizia a fost amânată. Adică un subiect atât de simplu și de clar, după părerea mea, se tratează politic și probabil că va ieși cum vrea politicul.

Și vestea proastă pentru mine este că și aici, la acest nivel, caracterul și inconsecvența unei persoane pot fi suplinite de decizia politică. Și nu știu de ce naiba mă gândesc că acasă este cel puțin la fel de rău. Pardon, de bine!

De bine pentru cine ?

semnatura_jurnal