Camelia Monu: Jurnal de stagiar II

12 Nov 2014

Parcă toate erau făcute in defavoarea mea și a Ancăi, parcă pășeam prin nenumărate gropi care, zi de zi, deveneau tot mai adânci și mai greu de trecut. Probabil, în naivitatea mea de copil încă neșlefuit, am crezut că o doamna respectabilă, cu un servici la fel de sus-pus în Parlament, nu poate fi atât de surprinzatoare; și nu într-un sens favorabil. Vă comunic pentru că, deși trăirile sunt de nedescris, totuși reușesc să le aștern pe o hartie, în măsura cuvintelor.

Nu obișnuiam să țin un jurnal, dar datorită multitudinii de evenimente, simt că singura modalitate de a ma elibera, este aceasta.

Am ajuns într-o cameră, un așa-zis studio, de la care aveam promisiunea unui adăpost cu condiții umane. Dar s-a dovedit a nu fi tocmai așa; în pofida faptului că proprietara clădirii, (respectiva doamnă din Parlament) îmi promitea săptămanal că voi avea căldura și că voi primi o cheie cu care să încui camera, dupa 3 săptămani m-am hotărât, involuntar, să plec. Și spun involuntar, pentru că, pe langă acele lipsuri, ulterior am rămas și fără electricitate; iar colega mea Anca, era și ea cu bonusuri din partea camerei: nu avea căldură, apă rece și îi mai și ploua prin fereastră.

Totuși cred că am fi ajuns la o cale amiabilă de înțelegere cu propietara dacă nu ar fi reacționat atât de aspid chiar în incinta Parlamentului, la aflarea veștii că dorim să ne mutăm.  Așa că am plecat pe ascuns. Dar nu știam unde. Unde ne vom duce și cu ce finanțe, pentru că, pe lângă sumele fantastice care sunt cerute pe o cameră în Bruxelles, mai este și garanția, care e pe masură.

Așa se face că în ziua de vineri după amiază am rămas sub cerul dezgolit. Dar toate s-au rânduit în așa fel încât am primit ajutorul necondiționat al unor unchi extraordinari, care și-au extins imediat aripile protectoare asupra mea. Iar Anca este găzduită de o bună prietenă la care a apelat.

Nu pot să nu menționez câ, datorită echipei de asistenți ai domnului Mircea Diaconu, am dus la bun sfârșit tot tărăboiul cu proprietara clădirii, și le mulțumesc nespus de mult.

În ultimele 3 săptămâni, cu toate că situația a fost cu peripeții, am regăsit sursa de energie  în sălile de meeting și la birou, acolo unde mă cuibăream în documentele pentru cercetare luate din Biblioteca Parlamentului.

Dar fără istoviri nu putem căștiga lupta. Așa că totul e bine și mă bucur că toate se întâmplă așa. De luni începe o nouă săptămână; și cu speranță și zvâcnire, înaintăm spre orizonturi noi.

 

Camelia Monu