Carte albă privind viitorul Europei: Căi spre unitatea UE cu 27 de state membre

6 Mar 2017

Vă întrebați, probabil, cum ar putea evolua Europa în următorul deceniu. Iată cele cinci scenarii pe care Comisia Europeană le analizează și le va avea în atenție în perioada următoare, în contextul pregătirilor pentru marcarea celei de a 60-a aniversări a UE:

 

1. Să continuăm pe același drum, adică să ne concentrăm pe realizarea agendei pozitive de reforme;
2. Să punem accent exclusiv pe piața unică;
3. Cei care vor dori mai mult să poată realiza mai multe împreună în anumite domenii, cum ar fi apărarea, securitatea internă sau unele chestiuni sociale;
4. Mai puțin, dar mai eficient, adică să ne concentrăm pe rezultate mai multe și mai rapide în anumite domenii, acționând în același timp mai puțin în cele în care nu există percepția că ar avea o valoare adăugată;
5. Să obținem mult mai multe, împreună, punându-ne în comun mai multe competențe, resurse și puteri decizionale în toate domeniile.
 

Puteți consulta aici textul integral al documentului White Paper for the future of Europe