Concurs stagiu Bruxelles

19 Jan 2015

Candidații trebuie să trimită un CV și o scurtă descriere a proiectului/lucrării/temei pe care vor să o realizeze, pe adresa: mircea.diaconu@europarl.europa.eu, cu specificația “Concurs Stagiu Bruxelles”. Pot depune aplicații tinerii cu vârsta maximă de 35 de ani, studenți sau proaspat absolvenți de studii superioare, cu rezultate bune la învățătură. Din motive obiective, stagiile au o durata de trei luni, cu posibilitate de prelungire. Cabinetul europarlamentarului acoperă costurile de deplasare, tur-retur, din țară la Bruxelles și oferă o bursă lunară de 1200 euro, din care stagiarii își vor acoperi cheltuielile cu locuința și masa.

Sub îndrumarea mai-experimentaților asistenți acreditați la cabinetul din Bruxelles al lui Mircea Diaconu, stagiarii au acces la ședințe, documente și evenimente desfășurate în Parlamentul European, pot studia la bibliotecă și la centrul de cercetare pe teme europene și au posibilitatea de a participa la conferințe, consultări publice și acțiuni de promovare. De asemenea, în funcție de tema de cercetare aleasă, stagiarii pot fi puși în legătură, pentru a primi informații specializate, cu oficiali ai Comisiei Europene, ai Consiliului European, cu experți ai Parlamentului European sau cu reprezentanți ai altor organizații internaționale.

Aplicațiile primite până acum se află în baza noastră de date și vor fi analizate în continuare pentru alegerea stagiarilor. Având în vedere numărul destul de mare de înscrieri, doar cei selectați vor fi contactați.

Primii doi stagiari la cabinetul lui Mircea Diaconu au fost Camelia Monu, din Pașcani, județul Iași, respectiv Anca Odobleja, din Târgu-Mureș. Proiectul Cameliei s-a intitulat „Conservarea și promovarea patrimoniului cultural al României”, iar lucrarea de cercetare a Ancăi a avut tema “Impactul social al programelor de reinserție pe piața muncii pentru șomeri”.