Conferință de presă Sighișoara

13 Feb 2015

 
 

Europarlamentarul Mircea Diaconu, vicepreședinte al Comisiei pentru Educație și Cultură a Parlamentului European, a susținut vineri, 13 februarie, la ora 14.00, o conferință de presă la sala de conferințe a Hotelului Binder Bubi, din Sighișoara (str. Nicolae Balcescu, nr. 8), unde a prezentat câteva dintre preocupările actuale ale forului legislativ european în domeniile cultural–patrimonial și educațional.

Mircea Diaconu a abordat, de asemenea, problematica accesării fondurilor europene pentru realizarea unor proiecte din domeniul patrimoniului cultural și a discutat despre oportunitatea introducerii municipiului Sighișoara și a unor importante obiective din împrejurimi în cadrul unor circuite cultural-turistice de interes european. Pe parcursul întâlnirii sale cu presa, eurodeputatului i s-au alăturat reprezentanți ai autorităților locale, între aceștia aflându-se și domnul Ioan Iulian Sîrbu, consilier local al municipiului Sighișoara, care la începutul lunii decembrie 2014 a participat, în calitate de invitat al lui Mircea Diaconu, alături de alți 13 operatori culturali din România, la două sesiuni de informare pe tema finanțărilor europene pentru proiecte din domeniul patrimoniului cultural, activități care au avut loc la sediul Parlamentului European din Bruxelles.

 


 

Trebuie să îmi cer scuze din capul locului că am sosit așa, pardon am trecut nu am sosit, intempestiv, pur și simplu, dacă tot veneam încoace, am zis tot sunt pe drum, mă opresc să vorbesc puțin cu Sighișoara, și când spun cu Sighișoara, singurul motiv pentru care sunt aici este Sighișoara. Acum să fac o mică istorie, iubesc Sighișoara, ca să zic așa, și de foarte multă vreme. Mi-am cumpărat și o mașină prin 1972, dacă vă spune ceva acest an, o mașină la mâna a doua, și atunci ca și acum, și o iubeam tare mult. Și uite așa într-o toamnă frumoasă, am plecat încolo. Benzina era, în 1972 era benzină, costa 1,20 lei, nu era o problemă; și am mers, am ajuns la Brașov, era frumos și am luat‑o încoace, habar n-aveam unde vin, mă plimbam pur și simplu. Și am ajuns pe la pădurea Bogății, pe acolo, era frumos și m-am culcat puțin pe iarbă. Am dormit, m-am simțit bine și spre seară am mers încoace și am urcat de nebun aici sus, auzisem de Sighișoara, dar vă spun aveam întâlnire cu dânsa. M-am îndrăgostit pur și simplu vă spun, în 1972 când am trecut prima data cu mașina, și după aia n-am trecut o singură dată pe aici, ca drum vreau să spun, fără să mă opresc în Sighișoara, bine, nu am anunțat normal, și am anunțat că mă opresc, am făcut-o singur și m-am dus în sus acolo, și acolo sus ori am băut o cafea, ori am mâncat o ciorba, ori am mai stat o oră și m-am uitat ca prostul la pietre.

E o minune ce aveți aici, este un miracol și bineînțeles fiindcă sunteți locuitori nu vă dați seama de chestia asta, fiindcă o vedeți tot timpul, mergeți la serviciu, la cumpărături, de dimineață până seara, mai departe în concediu, nici nu înțelegeți cred, nu realizați cred ce comoară este asta, ce minune este asta pe care o aveți aici. Cam ăsta e motivul pentru care m-am oprit acum, aici. Mie, ca să fac generic o punere în temă, e un fel al meu și în felul meu atipic de a trage de mânecă Sighișoara, în sensul că, având o asemenea bijuterie pe care o îngrijiți, e în regulă, e și un festival, e în regulă, dar e prea puțin, deci e prea puțin față de ce merită Sighișoara dumneavoastră; ori ca un accident care mi s-a petrecut mie în viață, acum, o vreme o să stau pe la Bruxelles, pe la Strasbourg, un accident, va trece, ca sa nu treacă degeaba statul meu pe acolo, o să încerc pe oriunde cred că e nevoie, să trag de mânecă autoritățile, să rog cetățenii, locuitorii, pe toată lumea, presa mai ales, să facem ceva, cu cele bune pe care le avem.

Realitatea e următoarea, și e tragică după părerea mea, subiectul pe care îl dezvolt se numește Patrimoniu, nimic altceva, să nu vă temeți o clipă măcar că am să intru în chestiuni de politică contemporană, isterică, ciudată, de telenovelă, amestecată cu Morisyen, cu film de groază, cu de toate, deci e un melange, mă rog, pe care nu vreau să îl comentez în niciun fel. Astăzi și acum, mă refer doar la Patrimoniu, avem o avere și nu numai aici, și în țară, și nici nu ne uităm la ea, nici nu știm de multe ori ce avere avem lângă noi, sub noi, ăsta este motivul pentru care eu acolo, fiind la Bruxelles, o să încerc să fac un fel de dosar dacă vreți, al fiecărei cauze patrimoniale, și să încerc după aceea, să rog, să insist, chiar să presez, asupra celor care pot să facă ceva, eu nu pot, cine poate să facă ceva este auditatea în primul rând, în sine comunitatea prin toate formele sale de organizare și bineînțeles cu concursul autorității locale fără de care nu se poate învârti nimic în lume.

Eu acolo la Bruxelles sunt Vicepreședinte al Comisiei de Cultura si Educație, o chestie serioasă la nivelul Parlamentului European, mă și mir de ce mi-au dat mie funcția asta acolo, că am fost în Parlamentul României senator, și ăștia știau cine sunt și ce meserie am și cum am făcut și ce am muncit eu pentru cultura română, în funcția de cultură am fost și eu aici, în Parlamentul României, ultima roată la căruță vă spun sincer, nu mă lua nimeni în serios, în seamă, în fine, nu m-am simțit mai inutil niciodată în viața mea ca atunci când am fost senator în Parlamentul României. Culmea aici e invers, și de multe ori nu am atribuții pe nu știu ce subiect, mi s-a întâmplat acum două zile, a umblat după mine o deputată nemțoaică, o mulțime, să vorbească cu mine despre un subiect care nu e la mine, și când ne-am întâlnit acum doua zile, i-am spus “dar nu am nici o atribuție pe subiectul ăsta”, “știu”, a spus ea, “dar mă interesează părerea ta”. Acum nu știu de ce exact și nu comentez și nu vreau să intru în chestia asta, dar dacă mi s-a întâmplat accidentul ăsta, dar dacă sunt acolo și pot să fac niște lucruri de tipul ăsta le fac, adică, repet, vreau să fiu un factor de presiune pozitivă, punctual pe subiectele patrimoniale, ca să mă înțelegeți exact, ne luptăm acum să facem un fel de organizare teritorială, ceea ce înseamnă că atunci când am fost pe aici, m-ați observat poate câțiva dintre dumneavoastră, vreo zece, ploua rău, și de asta eram doar vreo zece, sus acolo, am trecut prin toată țara, atunci, acum un an, prin aprilie, mai, și am cunoscut niște oameni, care m-au ajutat incredibil în clipa în care am cerut un fel de ajutor, de semnături era vorba, de semnăturile pentru candidatura mea și atunci niște oameni pe care nu îi cunoșteam de niciun fel, s-au organizat, nu știu ce au făcut ei, și mi-au aruncat plicuri, saci cu plicuri cu semnături și m-au salvat incredibil.

Și aici în Sighișoara, trecând cu Aro-ul meu galben, am cunoscut oameni care m-au ajutat, dintre acești oameni, din toată țara și din orașe, am detectat o parte, o mică parte din păcate doar, deocamdată, și constituim această rețea. Nu am alt cuvânt, deși la securitate se numește tot așa, la CIA la fel, cred ca și la Al Qaeda la fel se numește, doamne ferește, o rețea, ceea ce înseamnă că această rețea, care adună informații și împrăștie informații, informații culturale și patrimoniale, iar zic, nu de altă natură. Înseamnă că în curând o să izbutim să facem un fel de hartă a României, pe care să existe așezate rănile patrimoniale, și dacă zic rănile mă refer la cele care sunt în suferință pentru că cele care sunt bine întreținute și arătate bine cum e și cetatea dumneavoastră, sunt în regulă, nu am nicio spaimă în partea asta, dar sunt altele cu adevărat răni deschise.

Aici la dumneavoastră, sus în cetate, era o expoziție când am trecut eu atunci, era ploaie și am văzut o expoziție de pictură, erau picturile unui băiat tânăr, douăzeci și ceva de ani cred, una dintre ele m-a înnebunit, o am pe telefon. Am și făcut o fotografie, și am tot arătat-o, era de la Roșia Montană și era o pictură ca o rană, deci era ca o rană deschisă, jos scria Roșia Montană, trebuie să spun că România e ca o rană, deci din păcate sunt atât de multe cazuri, mă rog, nu știu, reprezentări patrimoniale lăsate în paragină, un risc infernal. Bun, o să spuneți domne avem alte probleme, vrem locuri de muncă, știți cum reiese în sondaje întotdeauna, pe primul loc sunt locurile de muncă, este în regulă și foarte adevărat. Eu zic următorul lucru: de astea are cine să se ocupe, aveți prim-miniștrii, aveți președinți, dar de astea cine se ocupă, un om pe picioarele lui mai muncește cu ziua, mai face el ceva și rezistă, dar de astea cine se mai ocupă, că ele nu pot. Si plouă în ele și cad și se strică și dispar, in fine.

Fiind acolo la Bruxelles cum vă spuneam, am primit, că așa e sistemul de lucru acolo, am primit de făcut un raport, raportul pe care l-am făcut, pe acest subiect, Patrimoniul Cultural European, european nu românesc. Acesta e subiectul cu care mă ocup acum, și primesc informații de la Comisia Europeană, de la Consiliu, de peste tot, astea toate se transformă în câteva luni într-un act normativ, care intră în Plenul Parlamentului European care are puterea de lege în țările europene. Pentru asta am făcut tot felul de studii să zic așa, de comparații pe diverse domenii de tipul ăsta, și nu numai, între țările europene, stăm cel mai prost, deci din toate punctele de vedere stăm cel mai prost, nu pentru că nu am avea patrimoniul, avem unul uriaș și lăsat în paragină, de nedescris, față de alte țări care trăiesc aproape numai din asta, sunt câteva țări din Europa care exact din asta trăiesc, din a arăta și a exploata, și a fi mândri de ceea ce au. Acum o să spuneți sau nu o să spuneți, nu știu, am fost Ministrul Culturii foarte puțină vreme, am fost directorul unui teatru zece ani de zile și fiind într-o zonă de administrație, cum vă spun cele două posturi în orice caz, am vrut să storc lămâia, să fac pe dracu în patru, și am întrebat de oportunități de fonduri. Nimic. Pe cultură nimic, social, mediu, de toate, pe cultură nimic. Și am fost la Ministerul Culturii, la directorul general cu fondurile europene, culmea din oraș cu mine, și i-am spus “zi-mi ce se poate face” , “nimic domnul Diaconu, poate în exercițiul următor, 2015, 2020, vom vedea…”

Pe masa mea de la Bruxelles au venit materiale referitoare la acest raport, pe care îl am de făcut, de la Comisia Europeana. Nu vă dați seama câte oportunități am descoperit eu în materialele alea, existente, funcționale, și acum doi ani, și acum 5 ani pe cultură. Nici nu se știu în România, o rușine, undeva se rupe firul, ceva se întâmplă, o să spun aceste lucruri. Săptămâna viitoare mă întâlnesc cu Ministrul Culturii, mă duc și la Parlament să vorbesc cu cei de la Comisiile de Cultură și de Educație, să le spun lucruri de tipul ăsta și să le pun pe masă oportunitățile.

Atunci mi-am propus ca pe această hartă a nenorocirilor noastre patrimoniale, a rănilor noastre patrimoniale, pe această hartă să fac un fel de dosar al fiecărei cauze, cum v-am mai spus, cu ce se poate face, care sunt soluțiile și cu ajutorul meu, aportul meu, ajutorul meu, neprecupețit, dimineața, prânz și seara, orice e nevoie. Și am să pun în fața fiecăruia, fiecărei comunități, de ce spun că acum încerc să vorbesc cu comunitatea, pentru ca un punct foarte tare, sau extrem de important în raportul ăsta, pe care îl fac acum, se referă exact la importanța comunității, ca până acum, e nu știu ce teatru, ține de Minister, nu știu de cine ține, în fine, nu mai știe nimeni că sunt cazuri si cazuri… Uitați ce se întâmplă, în clipa în care undeva pe harta țării noastre există nu știu ce castel, nu știu ce Bran, nu știu, ce vreți dumneavoastră… Sighișoara, ea nu a venit acolo parașutată de nu știu ce minister, ea e acolo pentru că generații și generații au muncit, au făcut, care generații, acele generații, ori cine trăiește azi acolo este moștenitorul celui care a fost înainte, și așa mai departe, deci inclusiv al punctului de patrimoniu, a castelului, a cetății, a comunității, e rezultatul muncii lor, e rezultatul talentului lor, m-ați înțeles ?

De aceea am construit și construiesc raportul ăsta, și am tot sprijinul din partea tuturor pe acest subiect, ăsta e punctul meu forte, adică responsabilitatea trebuie trimisă direct la comunitate, în niște discuții, deocamdată, eu am folosit ca argument Sighișoara. Sighișoara fiind o cetate locuită, o cetate activă, nu un muzeu închis în care cineva stă, îți rupe biletul și după aia intri. Deci Sighișoara un exemplu, după părerea mea, de simbioză între comunitate și sit, patrimonial e un exemplu. Acum să nu vă umflați în pene ca e în regulă, că nu e în regulă de tot, e în regulă ca principiu dar mai e cale lungă până unde e bine, că de aia sunt aici. Folosind Sighișoara ca argument, pentru că peste 3 săptămâni o să conduc eu o delegație a Parlamentului European, în Spania într-un orășel mic, se numește Albarracin, puteți intra pe net să vedeți ce minune este, medieval, ca un decor de film, și se va discuta exact subiectul ăsta ” Comunitatea – Patrimoniul”, despre acest beton obligatoriu și responsabilitate, despre asta e vorba. Și eu am zis la mine în țară, un exemplu, cel puțin la fel de important, este Sighișoara, și atunci au zis că e în regulă, să facem un pander, e în regulă și sunt de acord. Acum am venit repede să îmi fac temele, că am zis cam din burtă acolo, că nu aveam acordul nimănui, nu am vorbit cu comunitatea, că nu zic altfel, că nu de un primar e vorba la un moment dat, că sunt pasageri primarii, ci de comunitate. Până la urmă comunitatea se exprimă prin tot felul de forme de asociere, de presiune publică prin presa locală, din ce vreți dumneavoastră, deci asta e comunitatea până la urmă. Repet primarii vin și pleacă, se și vede, unii din păcate pleacă neplăcut sau, mă rog, trist, au în fine nu comentez asta, deci nu asta e problema. E responsabilitatea comunității, asta e teza pe care vreau să o dezvolt, și atunci pentru că eu am apucat să spun treaba asta, voi fi silit, nu am acum cum să dau înapoi, că undeva în iunie, dar am venit mai întâi să vă întreb dacă ne jucăm împreună de-a chestia asta, voi veni aici, și o să dezvolt imediat, o să aduc un grup de experți europeni din centrele de decizii ale acestor subiecte. Am mai făcut o întâlnire de tipul acesta, domnul Sârbu a fost de fața, l-am invitat, am întrebat aici la Sighișoara și mi-a fost recomandat domnul Sârbu, nu îl cunoșteam înainte în niciun fel, nici acum nu îl cunosc,dar e aici de fața, e un om din Sighișoara, și a asistat la această întâlnire, la un moment dat cineva a vrut să pună o întrebare unui expert de la Institutul de Itinerari Europene de la Luxembourg, și omul a zis ce a zis după care a zis ” atât pentru că mai departe nu pot să spun că eu dau aprobările”. M-ați înțeles deci, sunt oameni cheie, oameni cheie pe care dacă îi întrebi cu creionul în mână iți spun ce să faci și cum să faci.

Hotărârea mea e următoarea: o să încerc pe cât posibil să conving comunitățile, grupurile, să sară peste nu știu ce fel de obstacole locale, ministeriale, ce vreți dumneavoastră, naționale, de tot felul, în desfășurarea unui proiect și să sărim peste ele direct la Luxembourg. Despre asta e vorba, asta este tema în linii mari, ceea ce înseamnă cum vă spuneam că în vară, undeva în iunie, o să aduc acești experți, o să stabilim ce și cum și când, însă, dacă am zis Institutul de Itinerari Europene de la Luxembourg. O linie foarte ușor de finanțat și foarte interesantă, chiar la modă este asta, a Itinerariilor Culturale și Europene. Ca să mă explic exact, fiecare, am observat asta discutând cu multă lume din țară, zice ” păi biserica cutare, eu am făcut pentru ea ..”. Bun, e în regulă, și drumeagul cutare, și așa mai departe….dacă împarți povestea asta în foarte multe bucățele mici, fiecare cu proiectul ei și cu chinul ei și cu calea ei, nu ajungi departe, deci cu cât un proiect este mai amplu, mai bine dezvoltat, mai amplu ăsta e cuvântul, cât poți tu de amplu.

 

Mircea Diaconu