Conferința la nivel înalt “PATRIMONIUL CULTURAL ÎN EUROPA: LEGĂTURA DINTRE TRECUT ȘI VIITOR”

26 Jun 2018

 

“Atunci când am lucrat la raportul privind Anul European al Patrimoniului Cultural mi-am propus, drept principal scop, ca inițiativa să implice cât mai mult și mai direct publicul european, iar la acțiuni și evenimente să fie acceptat și Parlamentul, ca singura instituție a Uniunii Europene aleasă direct de către cetățeni”, a subliniat Mircea Diaconu în cadrul conferinței care a avut loc în sala de plen a Parlamentului European.

La eveniment, considerat de europarlamentar drept o adevărată sărbătoare, au fost prezenți importanți lideri europeni, reprezentanți ai unor organizații cu activitate în domeniul culturii și patrimoniului și sute de cetățeni ai Uniunii Europene.

Adresându-se participanților la conferință, președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a arătat că Anul European al Patrimoniului Cultural reprezintă, mai ales pentru tinerii europeni, o șansă de a medita la această performanță unică realizată de Uniunea Europeană: pacea pe un continent îndelung martirizat și fragmentat de războaie și conflicte. Juncker a menționat că integrarea europeană înseamnă mai mult decât piața unică, relațiile comerciale și moneda unică:

Refuz să fac parte din cortegiul celor care cred că Europa înseamnă bani, comerț și atât. Europa înseamnă, în primul rând, o strânsă cooperare zi de zi, o diversitate de forțe și de talente.

 

 

Președintele Parlamentului European, Antonio Tajani, a spus că Anul European al Patrimoniului Cultural este o oportunitate, pe care nu ne permitem și nu vrem să o pierdem, de a descoperi marea diversitate culturală pe care se bazează proiectul european.

Doar fiind deplin conștienți de această realitate și reașezând cultura în centrul demersului nostru, putem duce mai departe acest frumos vis european, un vis care trece astăzi prin momente mai puțin ușoare.

La rândul său, Comisarul european pentru cultură, educație și sport, Tibor Navracsics, a mulțumit membrilor Parlamentului European, îndeosebi Comisiei pentru Educație și Cultură, ambasadorilor Anului European al Patrimoniului Cultural, reprezentanților Comitetului European al Regiunilor și Comitetului Economic și Social European, care au făcut eforturi deosebite pentru ca această inițiativă să prindă viață. Referindu-se la necesitatea menținerii culturii și patrimoniului cât mai sus pe agenda europeană, Comisarul Navracsics a menționat:

Numai astfel putem să valorificăm potențialul pentru dezvoltare al acestui domeniu, și probabil cel mai important, să consolidăm identitatea europeană, o identitate care nu amenință, ci complementează și îmbogățește identitatea noastră națională, locală și regională.


Principalele teme de discuții pe parcursul conferinței de la Bruxelles au fost patrimoniul cultural și apartenența la Europa, conservarea, promovarea, inovarea și potențialul economic al patrimoniului cultural. În calitate de raportor și observator al Parlamentului European pentru Anul European al Patrimoniului Cultural, Mircea Diaconu a condus dezbaterile atelierului de lucru privind conservarea și promovarea patrimoniului.
Elementul de inedit al evenimentului l-a reprezentat intercalarea în programul de dezbateri a unor spectacole muzicale în direct, între protagoniști aflându-se membrii Orchestrei de tineret a Uniunii Europene, și a unei expoziții pe tema istoriei jocurilor video.

 

imagine_MD

Ne-am obișnuit să percepem cultura ca pe un element decorativ opțional al existenței noastre. Nimic mai greșit. Domeniul cultural este un imperativ al coeziunii sociale și supraviețuirii civilizației europene. El nu este decorativ, ci esențial creșterii economice și succesului politicii interne și externe a Uniunii Europene.

Mircea Diaconu