Jurnal de stagiar: De Dragobete sărbătorim românește!

24 Feb 2015

Este 24 februarie, ora trei dimineața a Bruxelles-ului și se pare că Moș Ene îmi ocolește genele. Poate și-a luat o vacanță. Sau, cine știe, poate că și el iubește românește?!… Aveam atâtea gânduri și idei până să m-apuc de scris, dar se pare că au zburat ca păsările în ziua de Dragobete, în căutarea partenerului…

Îmi amintesc cu bucurie cum am petrecut, în fiecare an, această sărbătoare autentică a iubirii, împărțind cadouri familiei și prietenilor. Acum nu pot face același lucru, pentru că ei sunt acasă; iar eu departe, în capitala Europei. Aici îmi sunt aproape colegii și Mister MD, iar eu, fiind o tradiționalistă, le-am pregătit câteva surprize de suflet: trăistuțe, batistuțe, șervețele, toate țesute la atelierul din satul meu natal.

Mă trec fiorii când mă gândesc câtă voință și pricepere au copiii de acolo, doar că astăzi nimeni nu trebuie să fie trist ori necăjit, fiindcă va atrage ghinioanele asupra lui tot anul. Tanti Lenuța este cea care îi ia pe copii “la război” și îi învață cu greul de mici, iar ei pleacă la luptă înarmați cu talent, curaj și interes. Am un sentiment de bucurie, știind că încă există oameni deosebiți, care, cu multă răbdare, duc mai departe tradițiile străbune și nu îngăduiesc să ne pierdem identitatea și moștenirea culturală. Ei sunt trecutul și speranța noastră de viitor. Ei ne fac să ne simțim mândri de originile noastre.

La început, Mister MD m-a surprins. Acum s-a întors roata: nu se aștepta la cadouașul meu, mai ales că biroul dumnealui arată deja ca un veritabil muzeu țărănesc. Știu asta pentru că am tras cu ochiul într-o zi, când era plecat. Și cel mai mult mi-a plăcut perechea de linguri pictate, bucovinene cred, lângă care sper că va sta și servețelul meu muscelean.

Dar să nu încurcăm poveștile. Cea de față este despre Dragobete. Mister MD m-a întrebat cum stă treaba cu el. Păi, să vedem… Prin bătrâni se spune că este fiul babei Dochia, un fel de Cupidon sau Eros, purtând și numele de Năvalnicul, Cap de Primăvară sau Logodnicul Păsărilor. Odinioară, în satele românești umbla zicala: “Dragobetele pupă fetele”, iar luncile și pădurile răsunau de veselia și buna dispoziție a tinerilor. Cică era și un obicei străvechi, “zburătoritul”, care consta în aceea că fetele și băieții îmbrăcau straie de sărbătoare și plecau cântând, pe câmp, să culeagă primele flori ale primăverii. La întoarcere, fetele porneau în goană către sat, iar băieții încercau să le prindă și să le sărute și, dacă reușeau, atunci puteau fi considerați ca fiind logodiți.

Am mai auzit că, în ziua de Dragobete, fetele aruncau farmece de dragoste asupra flăcăilor sau de urâciune asupra rivalelor lor. Dar, din păcate, aceste ritualuri mai sunt păstrate acum doar în amintirea bătrânilor. Așteptat cândva de toți tinerii, în prezent Dragobetele autentic a fost pus în umbră de Sfântul Valentin, riscând să se piardă cu totul.

Însă noi, aici, nu am uitat că azi e prilej de sărbătoare pentru români. Așa că vom lua o scurtă pauză de la viața agitată din Parlamentul European. Poate desfacem și o sticluță de țuică din colecție, să ciocnim un păhărel înainte de masă. Zic americanii că-i medicament. Cross my heart!

 

Maria-Simina Dulamă, stagiar