Dialog cu Donald Tusk

10 Dec 2015

 

În urmă cu două zile, am avut întâlnire cu domnul Donald Tusk, președintele Consiliului European. Nu eu, ci grupul parlamentar ALDE.

Discuția a atins cam toate temele de risc europene – conflicte, emigrație, referendum britanic. Nu din orgoliu, ci pentru că întâlnirea nu era publică și deci nu există înregistrată, o să încerc să reproduc întrebarea pe care i-am pus-o domnului Tusk.

I-am spus că, dacă cineva dintre mai marii Europei ar fi deschis ceva cărți de istorie ar fi aflat că toate spațiile de bunăstare și civilizație din istorie au devenit ținta invaziilor (năvălirilor) și exact din acest motiv au și pierit. Dar toate întâi și-au întărit și apărat frontierele. Ori, senzația mea este că Europa doar se miră de ceea ce i se întâmplă și reacționează ușor în contratimp.

Și dacă e vorba de frontiere, atunci frontiera Europei este spațiul Schengen care, dacă ne gândim doar la proba pe care a dat-o Ungaria, a căzut cu brio.

Dacă mai marii Europei s-ar uita și pe hartă, ar vedea că un pic mai la est de Marea Mediterană care este calea principală a migrației, se află încă o mare, Marea Neagră, care poate deveni chiar mâine noua și mai scurta cale către Europa. Acolo se află, nu știu dacă știți, Bulgaria și România… care nu sunt în spațiul Schengen!

Oare nu cumva în astfel de situații ai nevoie de toți soldații, de toate competențele? Mă tem că dacă România ar fi în Schengen, proba pe care ar da-o frontiera europeană de sud-est ar fi mult mai bună decât ce-am văzut până acum.

Evident că a fost de acord cu mine că trebuiesc întărite frontierele, dar nici un cuvânt despre România în Schengen.

Mărturisesc că am un fel de tristețe și trebuie să spun că, din păcate, România s-a comportat mărunt în aceste împrejurări, în aceste luni, acceptând a nu știu câta oară statutul de spațiu gri european și nu și-a cerut dreptul firesc de a fi egală cu celelalte state și de a se comporta și a fi lăsată să se comporte ca a șaptea țară din Europa.

Din păcate eu sunt doar ce știți că sunt. Eu nu sunt România, iar cei care vorbesc în numele României,  n-au spus cuvintele pe care ar fi trebuit să le spună în acest timp de criză, când de voie, de nevoie ar fi fost și auziți.

Iată de ce sunt trist.

 

semnatura_jurnal