Juncker: Discurs despre Starea Uniunii

13 Sep 2017

 

Azi dimineață, președintele Comisiei Europene a rostit, la sediul din Strasbourg al Parlamerntului European, discursul de început de septembrie, devenit deja tradițional. Și a spus câteva lucruri pe care le găsesc foarte importante:

Dragoste pentru Europa, deoarece Europa și Uniunea Europeană au reușit ceva unic în această lume fragilă: pace în interiorul și în afara Europei. Prosperitate pentru mulți, chiar dacă nu încă pentru toți. Acesta este un lucru de care trebuie să ținem cont pe parcursul Anului European al Patrimoniului 2018. Un an care va trebui să reprezinte o celebrare a diversității culturale.

Nu știu dacă, vorbind despre diversitate, Juncker a folosit cuvântul potrivit. Nu e neapărat vorba de diversitate, ci, cred eu, de bogăția culturală a Europei. Uniunea Europeană trebuie să respire cu ambii plămâni, și cu cel vestic și cu cel estic, în măsură egală…

Sunt mai mult decât de acord cu toate aceste intenții exprimate de Jean Claude Juncker. Mă bucură enorm recunoașterea în discursul său atât a importanței Anului Patrimoniului, la care am muncit atât de mult, cât și a necesității de integrare a României în Schengen.

Mi se pare fundamental să pledăm și să luptăm, fiecare cât și cum poate, pentru destinul european al României. Am senzația că avem toate șansele, ușile sunt deschise, trebuie doar să îndrăznim.

Ca un amănunt al momentului, pe parcursul discursului său, Juncker a primit cele mai multe aplauze de două ori: când a cerut intrarea României și Bulgariei în Schengen și în final, când a exprimat părerea de rău pentru plecarea Marii Britanii din UE.

Pentru România, o șansă în plus va fi deținerea Președinției Consiliului UE în cea mai importantă perioadă, cea a plecării Marii Britanii și a unei “renașteri europene” care va fi abordată în cadrul Summit-ului European, așteptat să aibă loc la Sibiu în martie 2019. Acest summit are în vedere modelarea viitorului Europei și va intra probabil în istoria UE la fel cum s-a întâmplat cu Lisabona, Roma, Maastricht… Sper să ne jucăm bine toate aceste șanse…

 

semnatura_jurnal