Mircea Diaconu despre desemnarea anului 2018 ca An European al Patrimoniului: “Mă bucur enorm că lucrurile au început să se miște”

19 Apr 2016

“Această mică victorie este cu atât mai savuroasă cu cât vine în urma unor îndelungate discuții și negocieri conduse atât de mine, cât și de Comisia pentru Cultură și Educație din Parlamentul European. Am înțeles că putem conta pe sprijinul Comisiei Europene și al Comisarului Tibor Navracics. Sper că vom beneficia de același sprijin și din partea Parlamentului și a Consiliului, instituții de care depinde decizia finală,” a declarat eurodeputatul Mircea Diaconu cu privire la propunerea Președintelui Comisiei Europene Jean-Claude Juncker de a desemna anul 2018 ca An European al Patrimoniului Cultural.

Mă bucur enorm că lucrurile au început să se miște și voi continua să lupt și să insist în continuare asupra unei implementări concrete a principalelor ținte din raportul pe probleme de patrimoniu adoptat de Parlamentul European anul trecut, în septembrie,

a adăugat europarlamentarul.

Mircea Diaconu a solicitat Comisiei Europene stabilirea acestui An al Patrimoniului, cu alocarea unui buget adecvat și cu scopul, printre altele, de a ridica nivelul de conștientizare și de educare a generațiilor viitoare în spiritul cunoașterii valorilor patrimoniului cultural european și al protejării acestuia.

Printre solicitările raportului Diaconu se numără și înființarea unui portal unic cu informații despre toate sursele de finanțare europene pentru patrimoniul cultural, asigurarea unui control de calitate în cadrul proiectelor europene de restaurare a patrimoniului și revizuirea pragului de 5 milioane de euro fixat pentru proiectele de restaurare.

Eurodeputatul a subliniat, totodată, importanța redescoperirii spațiului cultural european într-o perioadă în care Uniunea Europeană se confruntă cu o criză de identitate și de valori. “Dincolo de revigorarea industriilor legate de acest domeniu și de încurajarea reabilitării și protejării moștenirii noastre culturale, un An European al Patrimoniului ar însemna totodată o reafirmare a valorilor pe care se bazează civilizația europeană, valori de care avem nevoie să ne aducem aminte acum, poate mai mult ca niciodată,” a arătat Mircea Diaconu.