Mircea Diaconu despre Europa de după Paris (13.11.15)

23 Nov 2015


 

Mircea Diaconu consideră că, în contextul recentelor atacuri teroriste din Franța, acțiunea statelor europene ar trebui să fie unitară, fermă și curajoasă. „Este nevoie să gândim ca o singură țară, ca o singură națiune, și să ne apărăm. Pentru că acum a fost Franța, mâine o să fie altul dintre noi”, a spus europarlamentarul în cadrul unei ședințe a grupului politic al ALDE care a avut loc săptămâna trecută, la sediul Parlamentului European din Bruxelles.

Pe de altă parte, Mircea Diaconu le-a spus colegilor săi că ar trebui regândită poziția față de demersurile României de aderare la spațiul Schengen: „Zicem despre Schengen că începe să fie o problemă, dar întrebarea mea este: acești răufăcători, acești criminali, nu cumva erau înăuntru, și nu în afara Schengen-ului? Erau aici, de zeci de ani. Dacă e nevoie să întărim frontierele Europei, asta înseamnă că trebuie să o facem toți, ca o singură țară, cu o singură intenție. Și atunci, în clipa în care țări dintre ale noastre, mă refer la România în primul rând, sunt în afara Schengen, mi-aș dori tare mult să reconsiderăm aceste lucruri, să înțelegem că e nevoie de fiecare dintre noi în aceeași măsură.”

Europarlamentarul consideră că ar trebui făcută o schimbare importantă în privința modului de tratare a celor care sprijină actele teroriste. „Am auzit un lider european de marcă, zilele acestea, vorbind despre ideologia dementă, absurdă, care se află în spatele acestor crime. Nu e ideologie, nu e religie, e crimă pur și simplu, crimă împotriva umanității. Dacă așa este, atunci toți cei care ajută acești criminali făcând afaceri cu ei, vânzându-le arme, cumpărând de la ei benzină, sunt complici la crime împotriva umanității și trebuie tratați ca atare. Cred că asta e schimbarea pe care ar trebui să o facem în primul rând”, a adăugat Mircea Diaconu.


În finalul intervenției sale, europarlamentarul le-a spus colegilor din ALDE că în aceste zile este nevoie, mai mult ca oricând, de curaj și determinare.

 

imagine_MD

În măsura în care lumea noastră, lumea Europei, se va speria, va restrânge libertăți, va face modificări esențiale, de spaimă, atunci ei și-au atins scopul. Dacă asta ne va creea curaj și determinare și acțiune, atunci asta este tot ceea ce îmi doresc, tot ce trebuie să facem în continuare.

Mircea Diaconu