Mircea Diaconu, în vizită de lucru la Roma

31 Oct 2018

Am fost la Roma într-o delegație a Comisiei pentru Cultură și Educație din Parlamentul European. Ceea ce m-a impresionat enorm în această vizită de lucru, care a avut loc în perioada 29-31 octombrie, este faptul că Italia, o forță patrimonială mondială, face o adevărată reformă a rețelei sale muzeale (sunt cam 5.000 de muzee), folosindu-se ca oportunitate de Anul European al Patrimoniului Cultural.

Mi s-au adresat mie, ca raportor pentru desemnarea și desfășurarea acestui An European și n-am avut încotro, m-am simțit nevoit să le povestesc că au fost câțiva ani în care am stat ca un canar într-un fel de colivie cu pereți de sticlă. M-am agitat, am făcut rapoarte, legislație în domeniul politicilor culturale și aveam senzația, în toate contactele cu țara mea, că nu mă aude nimeni, că nu-i trebuiesc nimănui.

Am mulțumit Italiei pentru faptul că spre finalul mandatului meu de europarlamentar cineva m-a auzit. Și m-a auzit cu sens, cu o înțelegere perfectă a acestei uriașe resurse care este memoria colectivă, de cele mai multe ori mai puternică decât toate zgomotele contemporane, tehnologice, economice la un loc. Și mă întreb: ce-a rămas după atâția ani din toate eroismele, cetățile, comploturile, orgoliile Greciei antice? O poveste spusă de un poet orb, Homer. Ea va dăinui.

Mi-aș dori ca pe directorul general al muzeelor din Italia, alături de care am avut o seară strălucită și am rămas prieteni, să-l invit în România ca să facă “training”, să povestească, să deschidă minți și inimi. Minți care există și inimi care bat puternic. Însă mă tem că nu ne va primi nimeni, nici pe el, nici pe mine… Nimeni dintre cei care decid. Nu însă și dintre cei care au nevoie.

Și acesta este doar un exemplu despre cum au înțeles alte țări să folosească faptul că 2018 este Anul European al Patrimoniului Cultural.