Mircea Diaconu pune la dispoziție o platformă de informare pe teme de fonduri europene

9 May 2016

Europarlamentarul Mircea Diaconu anunță lansarea proiectului „Fonduri europene pentru Cultură”, care prezintă diverse programe de interes pentru finanțarea sectoarelor cultură și patrimoniu, în vederea unei cât mai ușoare accesări a acestora de către persoanele și organizațiile cu activitate în domeniile menționate.

Informațiile sunt prezentate în mod ingenios și atractiv sub forma unui „tabel periodic al elementelor” (al lui Mendeleev), din care operatorii din domeniul cultural pot extrage „atomii” (programele de finanțare) ce se vor constitui în diverse formule de agregare a „moleculelor” din care își vor putea sprijini financiar proiectele. Fiecare program european de finanțare conține informații referitoare la obiective, bugete disponibile, beneficiari și proiecte eligibile, date de contact și, după caz, alte resurse informaționale.


imagine_MD

Am creat acest portal din dorința de a ajuta operatorii culturali români să se regăsească în labirintul finanțărilor europene. Fondurile pentru cultură și proiecte culturale au fost repartizate pentru perioada 2014-2020 în mai multe programe europene și este uneori aproape imposibil să le identifici. Sper ca acest portal să fie un prim pas în direcția cea bună!

Mircea Diaconu

 
 

Atât pe parcursul activității parlamentare, cât și în cadrul numeroaselor întâlniri pe care le-a avut cu susținătorii și simpatizanții săi, Mircea Diaconu a menționat că va face tot posibilul, pe durata mandatului, pentru ca un număr cât mai mare de operatori culturali români să primească informații cu privire la oportunitățile de finanțare europene și să beneficieze de sprijinul necesar pentru materializarea proiectelor lor.

În acest sens, la câteva luni de la preluarea mandatului de eurodeputat Mircea Diaconu a organizat, la Bruxelles, sesiuni de informare cu participarea a 14 operatori culturali din România, activități pe parcursul cărora li s-au prezentat “Europa Creativă”, principalul program european de finanțare pentru cultură, și “Orizont 2020”, un program axat pe cercetare, dar care include și multe linii de finanțare pe care se pot depune proiecte din domeniul patrimoniului cultural.

De asemenea, europarlamentarul a asigurat participarea la Forumul Cultural European, care s-a desfășurat la Bruxelles, în perioada 19-20 aprilie 2016, a unui număr de 13 operatori culturali din România, inițiatori și organizatori de proiecte culturale sau reprezentanți ai unor muzee și instituții de teatru.

 

 

Acest proiect poate fi accesat aici.