Mircea Diaconu susține demnitatea artistului prin garantarea integrității operei sale

14 Nov 2014

 

Este nevoie de o definire clară a noțiunilor din domeniul legislației drepturilor de autor, în prezent existând mari diferențe de la țară la țară, dar și de o ierarhizare corespunzătoare a acestora la nivel european, a susținut europarlamentarul Mircea Diaconu în cadrul audierii publice pe tema evoluțiilor viitoare ale drepturilor de autor în Europa, eveniment care a avut loc în această săptămână la Parlamentului European, într-o ședință reunită a comisiilor de Cultură și Educație, respectiv Afaceri Juridice.


imagine_MD

Restul sunt amănunte, sunt efecte doar și mă refer acum la procente, sume, remunerații, sisteme de corectare, care pot fi [rezolvate la nivel de competențe, n.n.] naționale.

Mircea Diaconu

 
 

Pe de altă parte, Diaconu a pledat pentru susținerea componentei morale a dreptului de autor, și anume integritatea operei. „Demnitatea artistului nu înseamnă numai un ban, o sumă, ci înseamnă garanția integrității operei sale”, a arătat vicepreședintele comisiei de Cultură și Educație a Parlamentului European în cadrul dezbaterii, la care au participat experți, academicieni, reprezentanți ai creatorilor de conținut, distribuitori și experți ai Comisiei Europene.

Uniunea Europeană se preocupă ca legislația din domeniul drepturilor de autor să fie pusă în acord cu evoluțiile tehnologice, astfel încât piața unică digitală să poată oferi noi servicii și un acces mai facil la conținut, ceea ce ar deschide noi oportunități pentru dezvoltare economică. Jean-Claude Juncker, președintele Comisiei Europene, și-a făcut publică intenția de a lua, în primul semestru al mandatului său, măsuri de modernizare a regulilor referitoare la drepturile de autor „în lumina revoluției digitale și a schimbării comportamentului consumatorului”.

În luna decembrie 2013, Comisia Europeană a lansat o consultare publică pe această temă, până în martie 2014 fiind generate peste 9.500 de reacții de la utilizatori, autori, edituri și alți actori din domeniu. În luna februarie 2014, Parlamentul European a adoptat noi reguli referitoare la drepturile de autor în domeniul muzicii, pentru a veni în sprijinul obținerii, de către furnizorii online, a licențelor de distribuție a muzicii în mai multe state.