Miza pe cultură și oportunitățile circuitelor culturale europene

20 Jul 2015

Se mizează pe cultură, se mizează mai puternic acum decât în anii trecuți și este o oportunitate pentru noi [România, n.n.] să contribuim la patrimoniul european, de data aceasta, nu numai să ne protejăm în sine micile sau marile noastre obiective, ci să contribuim la o europenizare a întregului spațiu,

a spus Mircea Diaconu în deschiderea lucrărilor seminarului internațional Dezvoltarea rutelor culturale europene în România, care a avut loc sâmbătă, 18 iulie, la Sighișoara.

Vicepreședintele Comisiei pentru Cultură și Educție a Parlamentului European a arătat că la nivel european a crescut atenția acordată culturii pe fondul manifestării unor curente antieuropene: “Există această tendință post-criză. Pe această legislatură se încearcă un fel de tratare, dacă vreți, a acestui fenomen care e în creștere, este extrem periculos. S-a conștientizat la nivelul tuturor instituțiilor europene importante — Consiliu, Comisie, Parlament — că un posibil subiect de tratare a acestei drame europene este cultura. Cultura e ceva ce unifică, transgresează națiuni, apare o cunoaștere reciprocă obligatorie pentru o echilibrare a spațiului comun determinat ca atare.”

Penelope Denu, directoarea Institutului European al Rutelor Culturale din Luxemburg, partener în organizarea seminarului de la Sighișoara, a îndemnat autoritățile și reprezentanții societății civile românești să valorifice oportunitățile oferite de programele europene în domeniul cultural, fie prin participarea cu proiecte circumscrise itinerariilor culturale existente, fie prin crearea de noi rute transfrontaliere. Denu a menționat că institutul pe care îl conduce oferă, în acest sens, sprijin specializat celor interesați, recent fiind lansat și un ghid al managementului itinerariilor culturale, în limbile engleză, franceză și română. Traducerea în limba română a ghidului s-a realizat cu finanțare asigurată de Mircea Diaconu, documentul fiind distribuit gratuit participanților la seminar.

Sumar

Managementul Itinerariilor Culturale

Programul Itinerarii Culturale

 

În cadrul seminarului a fost subliniat faptul că, pe lângă stimularea dialogului intercultural și cooperării transfrontaliere, itinerariile culturale au un rol important în dezvoltarea turismului și implicit a comunităților locale. În prezent sunt acreditate de Consiliul Europei 33 de itinerarii culturale care tranzitează mai multe țări de pe continent, printre care și România. Printre acestea se numără ruta artei preistorice rupestre, traseul european al ceramicii, ruta cimitirelor semnificative, traseul orașelor termale istorice, ruta europeană a patrimoniului evreiesc, ruta fenicienilor, ruta europeană a patrimoniului arhitectural romanic, ruta Art Nouveau, via Habsburg, ruta Atrium, ce cuprinde obiecte de arhitectură ale regimurilor totalitare ale secolului XX, precum și alte itinerarii care conectează culturi și patrimonii, contribuind la păstrarea și promovarea diversității și identității culturale europene comune.

În cadrul reuniunii, la care au participat reprezentanți ai unor instituții de cultură și organizații non-guvernamentale din mai multe județe ale țării, și-au mai exprimat puncte de vedere pe teme de strategii, oportunități și studii de caz Octavian Arsene, din partea Autorității Naționale pentru Turism, Bianca Floarea, din partea Ministerului Culturii, Christin Prange, director executiv în cadrul itinerariului Transromanica (ruta europeană a patrimoniului arhitectural romanic) și Dusan Vrban, responsabil de comunicare în cadrul itinerariului cimitirelor semnificative.

imagine_MD

Să ne gândim la un viitor posibil. Acest proiect înseamnă asociere și racordarea la patrimoniul cultural european. Este uluitoare forța patrimonială pe care România o are și, din păcate, o neglijăm.

Ceea ce am încercat să explicăm astăzi este că trebuie să ne schimbăm mentalitatea. A aștepta numai de la ministere, de la autorități nu duce la nimic. Trebuie să pui mâna, să te organizezi la nivel local și să te exprimi, pentru că posibilitățile oferite de Uniunea Europeană sunt fantastice și multe nici măcar nu sunt știute în România.

Acesta este genul de provocare pe care o lansez.

Mircea Diaconu

 
 

Penelope Denu, Directorul Institutului European al Rutelor Culturale

 

Octavian Arsene, Autoritatea Națională pentru Turism

 

Christin Prange, director executiv în cadrul itinerariului Transromanica