Premiul Lux 2017

14 Nov 2017

Astăzi, la sediul din Strasbourg, europarlamentarii au optat, prin vot, pentru unul dintre cele trei filme ajunse în finala Premiului Lux. Toate frumoase și recomandabile spre a fi vizionate. Eu am ales „Sámi Blood”, un film despre Sami, o populație indigenă care trăieste în ținuturile arctice din nordul Suediei, Norvegiei și Finlandei.

M-au impresionat cele câteva vorbe ale actrițelor din rolurile principale, Mia Erika Sparrok și Lene Cecilia Sparrok, două fete ca niște păpuși, care au spus, ca un manifest, că populația Sami încă există. A fost ca un strigăt de durere nu al unui om, ci al unei civilizații foarte vechi, aflată în pericol de dispariție, sub asaltul modernismelor cinice, al “eficiențelor” care au ajuns până și acolo, în imperiul de gheață al bătrânului continent. M-a emoționat și pentru că exact asta cred că i se întâmplă și țării mele.

Și în România există încă acel mod de viață tradițional, acea civilizație mai veche decât ne putem imagina, care se bazează pe armonia între om, natură, Dumnezeu. Și care este în pericol…

 

 

semnatura_jurnal