Roșia Montană, pas important către normalitate

13 Jan 2016

“Mă bucur că și-au dat seama, mai bine mai târziu decât niciodată”, a declarat Mircea Diaconu în legătură cu recenta decizie de clasare a întregii localități Roșia Montană, pe o rază de 2 kilometri, ca sit în grupa monumentelor istorice de valoare națională și universală.

Conform Legii nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice, situl este un teren delimitat topografic cuprinzând acele creații umane în cadru natural care sunt mărturii cultural-istorice semnificative din punct de vedere arhitectural, urbanistic, arheologic, istoric, artistic, etnografic, religios, social, științific, tehnic sau al peisajului cultural.

În cadrul unei dezbateri pe această temă care a avut loc în luna februarie 2010 la Muzeul Țăranului Român, Mircea Diaconu a precizat că, în calitatea sa de simplu cetățean, se opune proiectului de transformare a Roșiei Montane într-o „groapă de gunoi”:

imagine_MD

Una dintre cele mai bune afaceri în România de azi este cea cu gunoiul, recte cu gropile de gunoi: cineva face bani și cineva e groapa de gunoi. Cuiva probabil îi merge bine, iar ceilalți suntem groapa de gunoi. Eu n-am chef să fiu groapa de gunoi, eu cu țara mea. Nu caut niciun argument, vreau să se știe undeva până în Canada că eu, un simplu cetățean, proprietar în partea mea a țării mele, n-am chef și voi folosi toate mijloacele omenești, legale și morale ca să mă opun.

Mircea Diaconu

 
 

Europarlamentarul sprijină includerea Roșiei Montane pe lista tentativă UNESCO, aceasta fiind una dintre importantele solicitări menționate în recenta scrisoare deschisă a profesorului emerit Ioan Piso adresată actualului ministru al culturii.