Să-i cunoaștem pe tinerii care ne-au reprezentat la Young Innovators Unconvention

22 Oct 2014
 

Cei zece tineri români care au participat, cu sprijinul europarlamentarului Mircea Diaconu, la a treia ediție a Young Innovators Unconvention, ne-au împărtășit, la revenirea în țară, impresiile și gândurile lor și ne-au vorbit despre proiectele la care lucrează. Iată-le:


Mihai Aurelian Olteanu a acumulat o experiență de peste 15 ani în IT și de „doar” 6 ani în crearea de aplicații pentru iOS (sistemul de operare Apple). Activitatea lui este legată de firma Mochiviva, un nume ciudat, promovat la rang de brand prin invenția lingvistică a băiețelului său, care în loc de locomotivă pronunța Mihai lucrează în Mochiviva împreună cu un designer de excepție și cu un tânăr informatician care a reprezentat cu onoare România, în acest an, la Olimpiada Internațională de Informatică, desfășurată în Taipei. Pentru a valorifica talentul tinerilor români în informatică, Mihai și-a propus să înființeze o mică școală pentru programarea iOS, domeniu aflat în prezent într-o expansiune puternică. Detalii pe facebook.com/mochiviva și www.mochiviva.com.


Radu Adrian Oprea este fondatorul metodei de politici publice SMART, care constă în îmbinarea participării publice online și offline a cetățenilor care se implică în idetificarea, semnalarea problemelor și formularea de propuneri de politici publice pentru soluționarea acestora. Ideea metodei SMART își are originile în SUA, unde Radu a urmat niște cursuri în anul 2007, și a fost materializată în platforma de participare activă numită „SolveNet”, care este disponibilă la adresa PoliticiPublice.ro, pentru participare la nivel național și local, și la www.public-policies.eu, pentru participare la nivel european. În cadrul proiectului pe care îl are în derulare în prezent, Radu și echipa sa mai dezvoltă și platforme pentru Ucraina (ukraine.public-policies.eu), Republica Moldova (politicipublice.md) și Armenia (publicpolicies.am). Alte informații, pe site-ul raduoprea.eu.


Ciprian Teofon Moraru dorește să transforme actuala sa afacere de distribuție a medicamentelor veterinare într-una nouă și mult mai amplă, care să presupună producția de medicamente de uz veterinar. Ciprian își dorește ca viitoarea sa fabrică de medicamente veterinare să sprijine specialiștii români foarte bine pregătiți din domeniu pentru a nu mai fi nevoiți să plece în străinătate, iar școala românească să fie astfel apreciată la adevărata sa valoare. Visul lui Ciprian este să creeze și dezvolte un brand românesc al unor produse veterinare care să se ridice, în plan internațional, la nivelul celor mai renumite companii de profil.


Geanina Cucu-Ciuhan este profesor universitar, doctor in psihologie, psiholog clinician, psihoterapeut, deținând atestat de liberă practică în specialitățile psihologie clinică, psihoterapie, psihologie educațională, consiliere școlară și vocațională. Geanina și-a propus să înființeze un centru de reziliență asistată pentru copil și familie, destinat, în principal, furnizării de programe de asistență psihologică specializată copiilor și adulților care se confruntă cu situații de viață dificile, generatoare de stress. Centrul ar avea și menirea de dezvoltare și implementare a unor programe de prevenție și de extindere a rezilienței la nivel familial și comunitar.Reziliența este rezultatul unui proces interactiv între persoană, familie și mediu, iar omul poate să-și dezvolte această capacitate prin programe de asistență psihologică specializate. Preocupările Geaninei și detaliile proiectelor sale pot fi aprofundate accesând pagina geaninacucuciuhan.com.


În primavara anului 2013, Anita Lenglyel a pus bazele Asociației sociale Satul de lut, al cărei scop este de integrare în viața socială, dar mai ales pe piața muncii, a persoanelor aparținând unor grupuri vulnerabile, cărora li se oferă posibilitatea de a participa, alături de voluntari, la construcția de case naturale. Atenția asociației se îndreptă îndeosebi asupra romilor, care sunt cunoscuți pentru experiența lor în domeniul ridicării caselor din pământ, dar și asupra persoanelor cu dizabilități, care au posibilitatea de a demonstra că multe ablități care pot fi puse în valoare, precum și asupra copiilor externalizați din casele de copii și elevilor cu risc de abandon școlar. Totodată, copii cu rezultate bune la învățătură proveniți din familii cu venituri foarte mici sau fără venituri pot beneficia de participarea la tabere gratuite în “Satul de lut”, unde se vor desfășura diferite activități recreative și educative. Taberele vor fi finanțate din venituri realizate de asociație prin organizarea de workshop-uri, ateliere de creație, teambuilding-uri, evenimente de promvare a caselor naturale și a naturii. Mai multe informații găsiți pe www.satuldelut.ro.


Georgiana Ciobotaru cunoaște mai multe limbi străine (engleză, franceză, germană) și a acumulat o experiență profesională semnificativă ca traducător autorizat și interpret. Georgiana intenționează să deschidă un birou de traduceri autorizate și să ofere cât mai multe oportunități de colaborare, angajare, sau perfecționare profesională tinerilor absolvenți ai facultăților de limbi străine.


Participarea arhitectului Ghiga Ștefan Vladimir la Young Innovators Unconvention a reprezentat o bună oportunitate de se informa cu privire la ceea ce trebuie făcut pentru a-și reorienta business-ul în domeniul proiectării de arhitectură astfel încât componenta comunicațională a acestuia să dobândească o nouă dimensiune. Pasionat de arhitectura modernă și practică, Vladimir a creat UberHause, un brand dedicat arhitecturii locuințelor. Noul site uberhause.ro va oferi publicului, începând cu 1 decembrie 2014, acces la o varietate de proiecte în baza cărora se va putea comanda și construirea casei, astfel încât în doar câteva luni beneficiarul să se poată bucura de ceea ce înseamnă cu adevărat “acasă”: funcționalitatea spațiului locuit, confort și siguranță, într-un ambient de excepție. Proiectele de locuințe prezentate pe www.uberhause.ro vor putea fi adaptate locației deținute de beneficiar, însă arhitecții UberHause vor concepe și proiecte personalizate pentru cei care își vor exprima dorința în acest sens.


Anca Pruteanu lucrează în prezent la Departmentul Customer Fulfilment, din cadrul companiei IBM România, și are o bună experiență profesională acumulată în domeniul IT. Proiectul Ancăi vizează deschiderea unei firme de tehnologia informației care să materializeze ideile de afaceri și experiența acumulată în activitatea de până acum și să ofere, totodată, cât mai multor tineri absolvenți de IT șansa de a debuta în cariera profesională la compania sa.


Alexandru Moraru este pasionat de jocurile video și ar vrea să lanseze pe piața PC-urilor, consolelor și dispozitivelor mobile cât mai multe dintre creațiile prietenilor săi, pentru a răspunde cerințelor comunității jucătorilor din întreaga lume.


Mircea Gabriel Mandras s-a gândit să valorifice în Europa tradiția românească a fabricației și folosirii sobelor de teracotă, care obțin un randament superior prin arderea lemnului, oferind căldură confortabilă cu un consum redus de combustibil. Business-ul său avea în vedere inițial comercializarea pe piața externă a sobelor de teracotă de mici dimensiuni produse în România, însă treptat s-a reorientat către propria producție, cu folosirea de componente de calitate și cu un finisaj atent la detalii, care să răspundă exigențelor și standardelor cerute de clienții străini. A reușit ca, împreună cu echipa sa, să aducă unele inovații în procesul tehnologic, astfel încât acum poate spune că produce unele dintre cele mai frumoase și mai bune calitativ sobe de teracotă românești, la un preț foarte competitiv pentru piața europeană.