La invitația eurodeputatului Mircea Diaconu, vicepreședinte al Comisiei pentru Educație și Cultură a Parlamentului European, un număr de 18 operatori culturali din România au participat, în perioada 8-10 noiembrie 2017, la câteva ateliere de lucru și sesiuni de informare desfășurate la Bruxelles în cadrul seminarului intitulat “Patrimoniul cultural și cinematografic ca motoare de dezvoltare pentru inovație”.
Participanții la seminar au avut ocazia de a primi, chiar de la experți ai Comisiei Europene, informații privind principalele oportunități de finanțare pentru cultură în cadrul celui mai amplu program de cercetare și inovare al Uniunii Europene, Orizont 2020. Programul, care dispune de un buget de aproximativ 80 miliarde de euro pentru perioada 2014-2020, finanțează și proiecte legate de patrimoniul cultural, punând accentul pe inovația tehnologică și socială din acest domeniu.
De asemenea, reprezentanții sectorului cultural românesc au purtat discuții despre procedurile de solicitare a finanțărilor, fiind evidențiate câteva dintre problemele frecvente cu care se confruntă beneficiarii, inclusiv în privința redactării rapoartelor de implementare a proiectelor.
Informațiile pe aceste teme le-au fost oferite de Gian Giuseppe Simone, directorul firmei de consultanță CultureLab care sprijină operatorii culturali în accesarea de fonduri europene și gestionarea granturilor primite de la UE.
Un alt punct important al seminarului l-a reprezentat întâlnirea cu reprezentanți ai arhivei de film din Belgia, Cinematek, cu care au discutat despre I-Media-Cities, un proiect finanțat prin Orizont 2020 care include arhive de film și audiovizuale din opt state membre ale Uniunii Europene. I-Media-Cities facilitează utilizarea conținutului digital, gestionat de aceste instituții, în beneficiul cercetării multi-disciplinare, inovației în afaceri și creșterii accesibilității patrimoniului cultural european în general.