Și Europa își vindecă rănile patrimoniale: nominalizări pentru programul “Cele mai periclitate șapte monumente 2018”

22 Jun 2017

Europa Nostra, cea mai importantă organizație europeană cu activitate în domeniul patrimoniului, în parteneriat cu Institutul Băncii Europene de Investiții, și cu sprijinul programului Uniunii Europene „Creative Europe”, primește, până la data de 30 iunie 2017, nominalizări ale unor obiective de patrimoniu pentru a fi înscrise în programul Cele mai periclitate 7 monumente. Lista finală a acestor monumente va fi anunțată în luna februarie a anului 2018, An european al patrimoniului cultural.

Lansat în anul 2013, programul își propune să identifice situri și monumente din Europa care au ajuns într-o situație foarte dificilă sau sunt amenințate cu dispariția. De asemenea, prin acest program se dorește mobilizarea partenerilor publici ori privați la nivel local, național și european pentru a se identifica soluții viabile de salvare a respectivelor monumente.

Propunerile de nominalizări pot include clădiri istorice și împrejurimile acestora, lăcașuri de cult, situri arheologice, clădiri și zone industriale, parcuri, grădini și peisaje culturale, obiective de patrimoniu de importanță istorică, patrimoniul cultural mobil.

Nominalizările de monumente periclitate se vor putea face prin organizații membre sau partenere ale Europa Nostra, în România astfel de organizații fiind Asociația ARA – Arhitectură. Restaurare. Arheologie, Asociația ARCHÉ, Asociația Culturală Patrimoniu pentru viitor, Fundația Pro Patrimonio, Asociația RPER – Rencontres du Patrimoine Europe-Roumanie și Fundația Transylvania Trust.

Bisericile de lemn din Transilvania de Sud și nordul Olteniei (în anul 2014) și zona minieră Roșia Montană (2013) au fost selectate și cuprinse, în anii anteriori, în lista celor mai periclitate șapte monumente din Europa.

 

 

Înscriere – 7 Most Endangered