Mircea Diaconu în sprijinul orașelor candidate pentru titlul de Capitală Europeană a Culturii în 2021

3 Jun 2015

La invitația eurodeputatului Mircea Diaconu, vicepreședinte al Comisiei de Cultură și Educație a Parlamentului European, reprezentanți din opt orașe românești care și-au manifestat interesul pentru înscrierea în competiția pentru titlul de Capitală Europeană a Culturii în anul 2021 au efectuat, în perioada 1-3 iunie 2015, o vizită de lucru în Belgia.

  La Bruxelles, oaspeții din România au avut o întâlnire cu Sylvain Pasqua, funcționar responsabil pentru acțiunea Capitale Europene ale Culturii, din cadrul Direcției Generale Educație, Audiovizual, Cultură, de la nivelul Comisiei Europene. Acesta a oferit informații cu privire la procesul de candidatură și a lămurit chestiuni de ordin tehnic referitoare la cuprinsul dosarului care trebuie depus până în luna octombrie 2015.

  Invitații din România s-au deplasat apoi la Mons, oraș belgian care, alături de Plzeň (Cehia) este, în acest an, Capitală Europeană a Culturii. Echipa coordonatoare a proiectului cultural al orașului Mons, compusă din secretarul general al primăriei, președintele fundației și directorul artistic al proiectului, a prezentat în detaliu activitatea de pregătire a candidaturii și elemente ale programului proiectului în desfășurare. Pe parcursul unei vizite ghidate a orașului, reprezentanții orașelor românești candidate au avut posibilitatea de a observa maniera în care sunt puse în practică anumite aspecte ale proiectului “Mons 2015”.

  Mircea Diaconu a adresat, în luna martie a.c., tuturor orașelor care doresc să se înscrie în competiția pentru titlul de “Capitală Europeană a Culturii” invitația de a-și desemna câte un reprezentant pentru a participa la vizita de lucru din Belgia, biroul parlamentar al eurodeputatului suportând cheltuielile legate de deplasare și sejur.

  Începând cu anul 1985, un număr de 50 de orașe europene, inclusiv unul din România, (Sibiu, în 2007), au deținut titlul de Capitală Europeană a Culturii, inițiativa dovedindu-se a fi unul dintre cele mai ambițioase proiecte menite să promoveze diversitatea culturală și să apropie cetățenii de valorile fundamentale prin limbajul universal al artei și culturii.