Vot pozitiv pentru aplicarea procesului de la Bologna

29 Apr 2015

Europarlamentarul Mircea Diaconu, vicepreședinte al Comisiei pentru Educație și Cultură a Parlamentului European, și colegii săi din ALDE (Alianța Liberalilor și Democraților pentru Europa) salută votul pozitiv acordat marți, 28 aprilie, în cadrul plenului de la Strasbourg al forului legislativ, pentru raportul privind punerea în aplicare a procesului de la Bologna (cunoscut sub denumirea raportul Łybacka, după numele raportorului, eurodeputata poloneză Krystyna Łybacka).

Textul raportului Łybacka face apel la statele din Spațiul European al Învățământului Superior (EHEA, European Higher Education Area) să implementeze reformele convenite, subliniind importanța garantării recunoașterii reciproce a diplomelor universitare. În document se menționează, de asemenea, că Parlamentul European reamintește faptul că învățământul superior european poate deveni o referință de excelență academică în întreaga lume.

imagine_MD

Raportul este un important pas înainte, pentru că atinge punctele-cheie ale sistemelor de educație din Europa. Documente precum cel pe care l-am aprobat astăzi, 28 aprilie, asigură condiții pentru păstrarea în Europa a diversității metodelor de predare și a limbilor naționale.

Încă mai trebuie lucrat la consolidarea strategiilor de extindere a accesului global la procesului Bologna, în special în cazul grupurilor slab reprezentate. Acest lucru nu poate fi realizat fără îmbunătățiri continue aduse parteneriatelor existente între țări și regiuni din întreaga Uniune Europeană.

Mircea Diaconu

 
 

Eurodeputatul spaniol Fernando Maura, vicepreședinte al ALDE și raportor din umbră pentru acest raport, a menționat că actul normativ este rezultatul colaborării excelente între grupurile politice. Europarlamentarul a arătat că educația reprezintă un instrument esențial pentru abordarea inegalităților sociale și a șomajului în rândul tinerilor și pentru promovarea incluziunii lor sociale.

imagine_MD

Acest document se concentrează, în cele din urmă, asupra a ceea ce este esențial: educația este unul dintre pilonii care susțin societatea noastră, mai ales atunci când vine vorba de promovarea dezvoltării abilităților, creșterea economică și crearea de locuri de muncă. De aceea trebuie ca educația să fie inclusă în Strategia Europa 2020. Avem nevoie de un proces mai bine reglementat pentru recunoașterea diplomelor de învățământ superior între țări diferite. Aceasta este singura modalitate de a promova coordonarea între agențiile naționale și de a evalua și îmbunătăți calitatea educației în Europa.

Fernando Maura, vicepreședinte al ALDE

 
 

 În luna iunie 1999, un număr de 29 de țări europene au semnat Declarația de la Bologna, care viza crearea, până în anul 2010, a unui spațiu european al învățământului superior, în scopul extinderii paletei de oportunități privind educația și asigurării compatibilității sistemelor de învățământ superior europene. Urmare a acestei declarații, a fost inițiat procesul de la Bologna, menit să introducă un sistem de titluri academice care să poată fi ușor recunoscute și comparate, să promoveze mobilitatea studenților, profesorilor și cercetărilor, să asigure o înaltă calitate a predării și să integreze dimensiunea europeană în învățământul superior.

 

 

În anul 2012 miniștrii educației din statele participante la EHEA s-au întâlnit la București pentru a discuta despre viitorul învățământului superior în Europa. Ei au convenit atunci ca în perioada crizei economice să se concentreze asupra a trei obiective principale: oferirea unui învățământ superior de calitate pentru cât mai mulți studenți, pregătirea studenților astfel încât să poată fi mai ușor angajați în muncă și sporirea mobilității studenților.